Mergi la conținut

Litere

Alfabetul Esperanto:

  • Aa ami a iubi
  • Bb bela frumoasă
  • Cc celo cer
  • Ĉĉ ĉokolado ciocolată
  • Dd doni a da
  • Ee egala agal
  • Ff facila uşor
  • Gg granda mare
  • Ĝĝ ĝui a savura/a se bucura
  • Hh horo oră
  • Ĥĥ ĥoro cor
  • Ii infano copil
  • Jj juna tânar
  • Ĵĵ ĵurnalo revistă
  • Kk kafo cafea
  • Ll lando pământ
  • Mm maro mare
  • Nn nokto noapte
  • Oo oro aur
  • Pp paco pace
  • Rr rapida rapid
  • Ss salti sări
  • Ŝŝ ŝipo vapor
  • Tt tago zi
  • Uu urbo oraş
  • Ŭŭ aŭto mașină
  • Vv vivo viaţă
  • Zz zebro zebră
Majuscule: A, B, C, Ĉ, D, E, F, G, Ĝ, H, Ĥ, I, J, Ĵ, K, L, M, N, O, P, R, S, Ŝ, T, U, Ŭ, V, Z
Litere mici: a, b, c, ĉ, d, e, f, g, ĝ, h, ĥ, i, j, ĵ, k, l, m, n, o, p, r, s, ŝ, t, u, ŭ, v, z
Nume de litere: a, bo, co, ĉo, do, e, fo, go, ĝo, ho, ĥo, i, jo, ĵo, ko, lo, mo, no, o, po, ro, so, ŝo, to, u, ŭo, vo, zo

Litere mari/majuscule și mici

Fiecare literă există în două forme: literă mare (majusculă) și literă mică (minusculă). Literele mici sunt forma normală a literelor. Literele mari se folosesc de obicei doar ca primă literă a unei propoziții , precum și ca literă de început a unui nume propriu.

Semne diacritice

Există șase litere, care există numai în Esperanto: Ĉ, Ĝ, Ĥ, Ĵ, Ŝ kaj Ŭ. Ele au un semn diacritic. Accentul ^ se numește accent circumflex, "acoperiș" sau "pălăriuță". Semnul deasupra lu U se numește "breve" sau scurt.

Dacă nu este posibilă scrierea corectă a accentelor, se poate utiliza o ortografie alternativă. Alternativa oficială este scrierea H descrisă deja în Fundamento de Esperanto. În scrierea H se utilizează H în loc de circumflex, cârligul deasupra lui U este pur și simplu lăsat afară: ch, gh, hh, jh, sh, u. În prelucrarea text electronică, e-mail u. mulți folosesc un X în locul circumflexului și a înlocui accentul sau scurtul: cx, gx, hx, jx, sx, ux.

Pronunție

Literele A, E, I, O și U sunt vocale. Toate celelalte sunt consoane. Fiecare literă trebuie să fie pronunțată. Nu există litere mute în esperanto..

Vocale

Vocală Descriere Simboluri/semne fonetice IPA
I Se pronunţă ca românescul 'i'. [i]
U Se pronunţă ca românescul 'u'. [u]
E Se pronunţă ca românescul 'e'. [e]
O Se pronunţă ca românescul 'o'. [o]
A Se pronunţă ca românescul 'a'. [a]

Accent

În cuvintele cu două sau mai multe vocale, o vocală se pronunță/este pronunțată mai puternic decât celelalte. Ea poartă intonația, accentul. Accentul este întotdeauna pe penultima vocală (o vocală scrisă mare arată/indică accentul aici): tAblo, nenIam, rapIda, taksIo, familIo, revolvEro, krokodIloj, eskImo, diskUtas, mEtro, metrOo, Apud, anstAtaŭ, trIcent, mAlpli, Ekde, kElkmil etc.

Terminația O poate fi înlocuită printr-un apostrof. Apostroful trece drept vocală (nepronunțată), cu aceasta accentul nu se schimbă: taksI', familI', revolvEr', metrO'.

Variație de vocală

Pronunția vocalelor poate varia liber în anumite limite. Este important doar ca cele cinci vocale să fie clar diferențiate/distinse unele de altele

Lungimea vocalelor este complet nesemnificativă în esperanto. Se pot pronunța după gust lung, mediu sau scurt.

Fiecare vocală din Esperanto este pronunțată "nemișcată", adică/ceea ce înseamnă că nu difuzează/nu sa face diftong vocala (prin mișcarea limbii schimbând sunetul vocalei în timpul pronunției ). De exemplu, un E nu sună ca "ej", un O nu sună "oŭ".

Consoane

Consoană Descriere Simboluri/semne fonetice IPA
B Se pronunţă ca românescul 'b'. [b]
P Se pronunţă ca românescul 'p'. [p]
D Se pronunţă ca românescul 'd'. [d]
T Se pronunţă ca românescul 't'. [t]
G Se pronunţă ca românescul 'g'. [g]
K Se pronunţă ca româneştile 'c' şi 'k'. [k]
V Se pronunţă ca românescul 'v'. [v]
F Se pronunţă ca românescul 'f'. [f]
Z Se pronunţă ca românescul 'z'. [z]
S Se pronunţă ca românescul 's'. [s]
Ĵ Se pronunţă ca românescul 'j'. [ʒ]
Ŝ Se pronunţă ca românescul 'ş'. [ʃ]
Ĥ Sune tinexistent în limba română; se pronunţă ca 'g' sau 'ch' în olandeză sau 'ch' în germană sau scoţiană. [x]
H Se pronunţă ca românescul 'h'. [h]
C Se pronunţă ca românescul 'ţ'. [ts]
Ĝ Se pronunţă ca românescul 'g' urmat de 'e' sau 'i'. [dʒ]
Ĉ Se pronunţă ca românescul 'c' urmat de 'e' sau 'i'. [tʃ]
M Se pronunţă ca românescul 'm'. [m]
N Se pronunţă ca românescul 'n'. [n]
L Se pronunţă ca românescul 'l'. [l]
R Se pronunţă ca românescul 'r'. [r]
J Se pronunţă ca românescul 'i' în 'cai'. [j]
Ŭ Se pronunţă ca românescul 'u'. [w]

Semivocale

Semivocalele J și Ŭ sunt vocale din/în pronunție, dar ele acționează precum consoanele în limbă. Ele sunt întotdeauna scurte și nu pot primi/obține accentul. O jumătate de vocală apare mereu înainte sau după o vocală autentică/reală. Ŭ apare în mod obișnuit/de obicei numai în combinațiile "aŭ" și "eŭ".

Variație de consoane

Atunci când o consoană surdă(nonsonoră) stă în fața unei consoane sonore, mulți au tendința de a pronunța sonor: akvo → "agvo", okdek → "ogdek". În schimb, atunci când o consoană sonoră exprimată se confruntă cu una nonsonoră, mulți înclină/tind să o pronunțe surd: subtaso → "suptaso", absolute → "apsolute". Astfel de abateri nu sunt niciodată corecte în principiu, însă, în practică, acestea sunt adesea tolerate dacă nu provoacă neînțelegeri. Unele ocazional tind să pronunțe/vocalizeze surd o consoană sonoră la sfârșitul cuvântului: apud → "aput", sed → "set", hund' → "hunt", naz' → "nas". Aceste abateri nu sunt, totuși, acceptate. Evită-le cât mai mult posibil.

Anumite grupuri de vorbitori tind să pronunțe combinațiile KV și GV ca "kŭ" și "gŭ", respectiv: akvo → "akŭo", kvin → "kŭin", gvidi → "gŭidi". Ŭ nu poate urma niciodată în mod direct unei consoane într-un cuvânt esperanto, astfel încât neînțelegerile (abia) pot să apară cu greu, însă o asemenea/astfel de pronunțare ar trebui, în general, să fie considerată greșită.

În unele limbi, sunetele P, T, K, C și Ĉ se pronunță aspirate (expirate) ca și cum ar urma/fi urmate de un slab H. În esperanto, aceste consoane sunt, în mod normal/de obicei, fără aspirație, dar nu există o regulă despre aceasta. Deci, poate fi aspirat, dacă se vrea, dar atenție că aspirarea nu sună ca un plin H.

L se produce/este produs prin ocluzie parțială cu limba la/pe dinți. Dacă doar se închide acolo, L-ul sună "luminos". În același timp ridicând limba posterioară față de/contra palatul moale, L-ul sună "întunecat" (u-de tip). O astfel de L întunecată este o varianta perfect acceptabilă/permisibilă/valabilă, dar trebuie acorde atenție că nu sună ca Ŭ. Acest lucru se întâmplă atunci când bariera principală la/a dinților dispare.

Dacă N stă în fața unui postalveolar (Ĉ, Ĝ, Ĵ, Ŝ: limba atinge palatul anterior) sau velar(G, K, û: spatele limbii atinge / se apropie de palatul moale) postalveolar (diferență mică) sau velar (ca /ŋ/, diferență mare) pentru a ușura/face pronunția mai ușoară: tranĉi, manĝi, longa, banko s.a. Aceasta nu este o problemă, deoarece în Esperanto nu există nici un nazal postalveolar sau velar care ar putea fi confundat cu N. În mod similar, se tinde să se formeze M nu numai cu buzele (labial), ci și cu buzele și dinții (labiodental), atunci când urmează o consoană labiodentală (V, F): amforo, ŝaŭmvino s. a. Din nou, acest lucru nu este problematic și diferența este abia vizibilă. Reține totuși că nu se pronunță N labiodental: infero, enveni s. a., pentru că atunci N și M pot fi confundate, ceea ce este inacceptabil. Desigur, se poate folosi întotdeauna pronunția de bază a lui N și M.

R este, de obicei, alveolar (rulat R, vârful limbii vibrează împotriva palatului chiar în spatele dinților), dar nu depinde/contează cu adevărat unde în gură se produce sunetul. De exemplu, velarul R (spatele limbii împotriva palatului moale) este o alternativă perfect potrivită. Este important pentru R, că trebuie să fie vibrant. Deci, de asemenea, velar R ar trebui să fie "rulat", ceea ce înseamnă că uvula/uvula palatina vibrează împotriva limbii. R trebuie să fie pronunțat în mod egal vibrând peste tot în cuvânt. De exemplu, în rivero, cele două R ar trebui să fie pronunțate identic/la fel. Se folosesc și alte tipuri de sunete R, și acestea sunt bine acceptate în practică. Cu toate acestea, asigură-te/fii atent că sunetul R nu poate fi confundat cu alte consoane sau cu una dintre cele cinci vocale.

Lungimea consoanelor in Esperanto este complet nesemnificativă. Se poate pronunța după propriul gust lung, mediu sau scurt

Înapoi la start