Aici o scurtă explicație a noțiunilor de gramatică importante ale acestei gramatici. Explicațiile folosesc noțiuni din perspectiva gramaticii Esperanto. În alte gramatici (despre Esperanto sau alte limbi) aceste noțiuni pot fi folosite altfel/într-un alt mod. Terminologiea gramaticii lernu! urmează mai mult sau mai puțin utilizarea cărții Plena Analiza Gramatiko de Kalocsay și Waringhien.

adjektivo (Adjectiv)

Un cuvânt care descrue mai aproape/precis un substantiv sau un element substantival

adjekto (complement circumstanțial)

Parte de propozițe, care determină, în ce fel, în ce loc, în ce moment, cu care scop, etc., acțiunea predicatului (sau a stării sale) se realizează sau reprezintă. Fiecare parte de propoziție, cu excepția cuvântului predicatului( parte a verbului), subiectului, complementului și predicativului/atribut este un complement cirucmstanțial.

adverbo (adverb)

Un cuvânt care se folosește pentru a descrie ceva ce nu este substantiv sau substantiv elementar (așadar, un verb, adjectiv , un adjectiv elementar, un alt adverb, un adverb elementar sau chiar o propoziție întreagă).

afikso (afix)

Un morfem care se folosește mai ales la construcția cuvântului : sufix sau prefix.

afrikato (africate)

O consoană producă prin blocarea completă a trecerii aerului, apoi deblocând suficient pentru ca aerul să poată ieși de la un ploziv într-un fricativ.

aktivo (activ)

Cel mai frecvent tip de propoziție, la care subiectul realizează acțiunea predicatului (părții verbului). Vezi și pasiv.

akuzativo (acuzativ)

Acest caz se indică/arată prin terminația -N .

apozicio (apoziție)

Adiție (fără verb!), care (în mod normal/de obicei) stă/se află direct după o parte a propoziției și o descrie cu alte cuvinte mai aproape/în detaliu: Tatăl meu, un muzician entuziast/pasionat, participă la un concert.

epiteto (epitet)

Un adjectiv, adjectiv elementar, adverb sau un adverb elementar, care descrie direct un alt cuvânt.

finitivo (Verb finit)

Formă verbală putând fi utilizată ca predicat.

frikativo (fricativ)

Consoană, la a cărui articulare se formează/creează o constricție care inversează aerul(reducându-l) care se scurge și se produce/creează un sunet de frecare. Exemple: f, s, v, z

futuro (viitor)

Formă verbală, care exprimă o acțiune sau o stare la viitor.

imperativo (imperativ)

Un verb mod care exprimă un ordin/o comandă sau dorință (volitiv în Esperanto).

indikativo (indicativ)

1}Mod al verbului care indică o acțiune sau o stare reală și efectivă.

infinitivo (infinitiv)

Verb-Mod, care denumește neutru o acțiune sau o stare, fără referire la o încorporare temporală sau reală. Verb la forma de bază.

interjekcio (interjecție)

O particilă folosită ca exclamație

kondicionalo (condițional)

Modul verbului, care indică acțiuni sau stări imaginare sau fantastice.

konjunkcio (conjuncție)

Cuvinte elementare care leagă unele cu altele părțile de propoziție, care joacă aceleași roluri în propoziție.

konsonanto (consoană)

Sunet lingvisitic/de vorbire realizat printr-o obstrucție a fluxului/curentului de aer.

lateralo (lateral)

Laterale sunt create doar prin blocajele aerului în partea de mijloc a gurii. Aerul curge/trece liber peste laturile limbii.

modo (mod)

O stare a formei verbale, care exprimă atitudinile/punctele de vedere/viziunile diferite ale vorbitorului. Modurile verbului din Esperanto sunt infinitivul, indicativul (reprezentarea realității), voluntativ/dorința și intenția voluntară și condiționalul (forma posibilității).

nazalo (nazal)

O consoană se blochează la fluxul/trecerea aerului prin cavitatea orală/gură. D Aerul și astfel articularea au loc prin nas.

negacio (negație)

Particulă negativă.

netransitiva (intranzitiv)

(vezi șiVerb) Verbe care nu cer Obiect (a dormi/dormi, a merge/iri).

nominativo (nominativ)

Un substantiv sau un substantiv elementar care nu posedă/are semnul de rol (adică, nicio prepoziție, nicio terminație de acuzativ).

numeralo (numeral)

Cuvânt elementar, care exprimă un număr.

objekto (obiect)

Propoziție care indică asupra ce acționează/influențează predicatul (partea verbală a propoziției). Uneori, "complementul/obiectul direct" se opune/este în contrast cu "obiectul/complementul indirect". "Complementul indirect//Obiectul indirect" în această gramatică se numește al-complement6}. Un obiect obișnuit (direct) este, de asemenea, numit "complement în acuzativ". Obiectul indirect este, de asemenea, denumit în mod tradițional un "complement în dativ".

participo (participiu)

Cuvântul care accentuează/evidențiază acțiunea sau starea subiectului sau a complementului (intermediar între adjectiv și verb).

pasivo (pasiv)

O construcție de propoziție de tip "invers", în care în mod obișnuitcomplementul (din propoziția activă) apare ca subiect.

plozivo (oclusiva)

Consoana, la a cărei articulare blochează complet fluxul de aer; Eliberarea imediată a fluxului de aer blocat creează o mică "explozie" care produce/creează sunetul: p, t

pluralo (plural)

Expresie gramaticală pentru plural: Mai mult decât un lucru.

predikativo (predicativ)

Parte de propoziție autonomă, care descrie subiectul sau complementul cu ajutorul verbului.

predikato (predicat)

Verbul principal al propoziției. Verb, care în mod normal este Subiect (subiectul acțiunii).

prefikso (prefix)

Affix care se pun ÎNAINTE de radical/rădăcină: PRI-skribi (De-scrie)

prepozicio (prepoziție)

Particulă care indică funcția grupului nominal care urmează.

preterito (preterit)

formă verbală, care exprimă o acțiune sau o stare a trecutului.

prezenco (prezent)

formă verbală, care exprimă o acțiune sau o stare a prezentului.

pronomo (pronume)

Particulă, care se folosește pentru a înlocui un substantiv sau un grup nominal.

singularo (singular)

Numărul gramatical.

subjekto (subiect)

Rolul de propoziție, care indică (în propoziția activă) ce face acțiunea predicatului

subjunkcio (conjuncție subordonatoare)

1}Cuvânt elementar, care introduce o propoziție subordonată care nu este nici o propoziție relativă, nici o propoziție interogativă.

substantivo (substantiv)

Cuvântul care poate sta drept /fi cuvântul principal al propoziției, cum ar fi: subiectul, complementul, vocativul, complementul circumstanțial, epitetul,, complementul sau predicativul/atributul.

sufikso (sufix)

Affix , care se atașează la sfârșitul unui radical al cuvântului: san-EJ-O, san-UL-O, san-A

suplemento (completare)

Descriere directă (nu a unui verb), a cărui relație cu cuvântul descris este indicată de o particulă (prepoziție sau acuzativ).

transitiva (Tranzitiv)

Un Verb, care poate avea un complement direct.

verbo (verb)

Un cuvânt care exprimă o acțiune sau o stare și care servește drept predicat al propoziției. Ca verb, se poate denumi și infinitivul, deși acest lucru nu servește în mod normal/de obicei ca predicat.

vibranto (Vibrant)

Consoană produsă de o serie de întreruperi rapide ale fluxului de aer

vokalo (vocal)

Sunet produs fără întreruperea trecerii aerului și care poate fi accentuat.

vokativo (Vocativ)

Funcție gramaticală care indică.arată cui este adresar enunțul.

volitivo (volitiv (forma a dorinței și a intenției))

Verb-Mod, care indică faptul că acțiunea sau starea nu este reală, ci doar "dorită"

vorteto (Particula)

Un cuvânt care nu necesită terminație și apare într-o propoziție mereu neschimbat (ĉu, po, nek, ajn).