Litere
Alfabetul Esperanto:
- Aa a iubi
- Bb frumoasă
- Cc cer
- Ĉĉ ciocolată
- Dd a da
- Ee agal
- Ff uşor
- Gg mare
- Ĝĝ a savura/a se bucura
- Hh oră
- Ĥĥ cor
- Ii copil
- Jj tânar
- Ĵĵ revistă
- Kk cafea
- Ll pământ
- Mm mare
- Nn noapte
- Oo aur
- Pp pace
- Rr rapid
- Ss sări
- Ŝŝ vapor
- Tt zi
- Uu oraş
- Ŭŭ mașină
- Vv viaţă
- Zz zebră
Majuscule: | A, B, C, Ĉ, D, E, F, G, Ĝ, H, Ĥ, I, J, Ĵ, K, L, M, N, O, P, R, S, Ŝ, T, U, Ŭ, V, Z |
---|---|
Litere mici: | a, b, c, ĉ, d, e, f, g, ĝ, h, ĥ, i, j, ĵ, k, l, m, n, o, p, r, s, ŝ, t, u, ŭ, v, z |
Nume de litere: | a, bo, co, ĉo, do, e, fo, go, ĝo, ho, ĥo, i, jo, ĵo, ko, lo, mo, no, o, po, ro, so, ŝo, to, u, ŭo, vo, zo |
Litere mari/majuscule și mici
Fiecare literă există în două forme: literă mare (majusculă) și literă mică (minusculă). Literele mici sunt forma normală a literelor. Literele mari se folosesc de obicei doar ca primă literă a unei propoziții , precum și ca literă de început a unui nume propriu.
Semne diacritice
Există șase litere, care există numai în Esperanto: Ĉ, Ĝ, Ĥ, Ĵ, Ŝ kaj Ŭ. Ele au un semn diacritic. Accentul ^ se numește accent circumflex, "acoperiș" sau "pălăriuță". Semnul deasupra lu U se numește "breve" sau scurt.
Dacă nu este posibilă scrierea corectă a accentelor, se poate utiliza o ortografie alternativă. Alternativa oficială este scrierea H descrisă deja în Fundamento de Esperanto. În scrierea H se utilizează H în loc de circumflex, cârligul deasupra lui U este pur și simplu lăsat afară: ch, gh, hh, jh, sh, u. În prelucrarea text electronică, e-mail u. mulți folosesc un X în locul circumflexului și a înlocui accentul sau scurtul: cx, gx, hx, jx, sx, ux.
Pronunție
Literele A, E, I, O și U sunt vocale. Toate celelalte sunt consoane. Fiecare literă trebuie să fie pronunțată. Nu există litere mute în esperanto..
Vocale
Vocală | Descriere | Simboluri/semne fonetice IPA |
---|---|---|
I | Se pronunţă ca românescul 'i'. | [i] |
U | Se pronunţă ca românescul 'u'. | [u] |
E | Se pronunţă ca românescul 'e'. | [e] |
O | Se pronunţă ca românescul 'o'. | [o] |
A | Se pronunţă ca românescul 'a'. | [a] |
Accent
În cuvintele cu două sau mai multe vocale, o vocală se pronunță/este pronunțată mai puternic decât celelalte. Ea poartă intonația, accentul. Accentul este întotdeauna pe penultima vocală (o vocală scrisă mare arată/indică accentul aici): tAblo, nenIam, rapIda, taksIo, familIo, revolvEro, krokodIloj, eskImo, diskUtas, mEtro, metrOo, Apud, anstAtaŭ, trIcent, mAlpli, Ekde, kElkmil etc.
Terminația O poate fi înlocuită printr-un apostrof. Apostroful trece drept vocală (nepronunțată), cu aceasta accentul nu se schimbă: taksI', familI', revolvEr', metrO'.
Variație de vocală
Pronunția vocalelor poate varia liber în anumite limite. Este important doar ca cele cinci vocale să fie clar diferențiate/distinse unele de altele
Lungimea vocalelor este complet nesemnificativă în esperanto. Se pot pronunța după gust lung, mediu sau scurt.
Fiecare vocală din Esperanto este pronunțată "nemișcată", adică/ceea ce înseamnă că nu difuzează/nu sa face diftong vocala (prin mișcarea limbii schimbând sunetul vocalei în timpul pronunției ). De exemplu, un E nu sună ca "ej", un O nu sună "oŭ".
Consoane
Consoană | Descriere | Simboluri/semne fonetice IPA |
---|---|---|
B | Se pronunţă ca românescul 'b'. | [b] |
P | Se pronunţă ca românescul 'p'. | [p] |
D | Se pronunţă ca românescul 'd'. | [d] |
T | Se pronunţă ca românescul 't'. | [t] |
G | Se pronunţă ca românescul 'g'. | [g] |
K | Se pronunţă ca româneştile 'c' şi 'k'. | [k] |
V | Se pronunţă ca românescul 'v'. | [v] |
F | Se pronunţă ca românescul 'f'. | [f] |
Z | Se pronunţă ca românescul 'z'. | [z] |
S | Se pronunţă ca românescul 's'. | [s] |
Ĵ | Se pronunţă ca românescul 'j'. | [ʒ] |
Ŝ | Se pronunţă ca românescul 'ş'. | [ʃ] |
Ĥ | Sune tinexistent în limba română; se pronunţă ca 'g' sau 'ch' în olandeză sau 'ch' în germană sau scoţiană. | [x] |
H | Se pronunţă ca românescul 'h'. | [h] |
C | Se pronunţă ca românescul 'ţ'. | [ts] |
Ĝ | Se pronunţă ca românescul 'g' urmat de 'e' sau 'i'. | [dʒ] |
Ĉ | Se pronunţă ca românescul 'c' urmat de 'e' sau 'i'. | [tʃ] |
M | Se pronunţă ca românescul 'm'. | [m] |
N | Se pronunţă ca românescul 'n'. | [n] |
L | Se pronunţă ca românescul 'l'. | [l] |
R | Se pronunţă ca românescul 'r'. | [r] |
J | Se pronunţă ca românescul 'i' în 'cai'. | [j] |
Ŭ | semi-vocală, ca în malantaŭa | [w] |
Semivocale
Semivocalele J și Ŭ sunt vocale din/în pronunție, dar ele acționează precum consoanele în limbă. Ele sunt întotdeauna scurte și nu pot primi/obține accentul. O jumătate de vocală apare mereu înainte sau după o vocală autentică/reală. Ŭ apare în mod obișnuit/de obicei numai în combinațiile "aŭ" și "eŭ".
Variație de consoane
Atunci când o consoană surdă(nonsonoră) stă în fața unei consoane sonore, mulți au tendința de a pronunța sonor: akvo → "agvo", okdek → "ogdek". În schimb, atunci când o consoană sonoră exprimată se confruntă cu una nonsonoră, mulți înclină/tind să o pronunțe surd: subtaso → "suptaso", absolute → "apsolute". Astfel de abateri nu sunt niciodată corecte în principiu, însă, în practică, acestea sunt adesea tolerate dacă nu provoacă neînțelegeri. Unele ocazional tind să pronunțe/vocalizeze surd o consoană sonoră la sfârșitul cuvântului: apud → "aput", sed → "set", hund' → "hunt", naz' → "nas". Aceste abateri nu sunt, totuși, acceptate. Evită-le cât mai mult posibil.
Anumite grupuri de vorbitori tind să pronunțe combinațiile KV și GV ca "kŭ" și "gŭ", respectiv: akvo → "akŭo", kvin → "kŭin", gvidi → "gŭidi". Ŭ nu poate urma niciodată în mod direct unei consoane într-un cuvânt esperanto, astfel încât neînțelegerile (abia) pot să apară cu greu, însă o asemenea/astfel de pronunțare ar trebui, în general, să fie considerată greșită.
În unele limbi, sunetele P, T, K, C și Ĉ se pronunță aspirate (expirate) ca și cum ar urma/fi urmate de un slab H. În esperanto, aceste consoane sunt, în mod normal/de obicei, fără aspirație, dar nu există o regulă despre aceasta. Deci, poate fi aspirat, dacă se vrea, dar atenție că aspirarea nu sună ca un plin H.
L se produce/este produs prin ocluzie parțială cu limba la/pe dinți. Dacă doar se închide acolo, L-ul sună "luminos". În același timp ridicând limba posterioară față de/contra palatul moale, L-ul sună "întunecat" (u-de tip). O astfel de L întunecată este o varianta perfect acceptabilă/permisibilă/valabilă, dar trebuie acorde atenție că nu sună ca Ŭ. Acest lucru se întâmplă atunci când bariera principală la/a dinților dispare.
Dacă N stă în fața unui postalveolar (Ĉ, Ĝ, Ĵ, Ŝ: limba atinge palatul anterior) sau velar(G, K, û: spatele limbii atinge / se apropie de palatul moale) postalveolar (diferență mică) sau velar (ca /ŋ/, diferență mare) pentru a ușura/face pronunția mai ușoară: tranĉi, manĝi, longa, banko s.a. Aceasta nu este o problemă, deoarece în Esperanto nu există nici un nazal postalveolar sau velar care ar putea fi confundat cu N. În mod similar, se tinde să se formeze M nu numai cu buzele (labial), ci și cu buzele și dinții (labiodental), atunci când urmează o consoană labiodentală (V, F): amforo, ŝaŭmvino s. a. Din nou, acest lucru nu este problematic și diferența este abia vizibilă. Reține totuși că nu se pronunță N labiodental: infero, enveni s. a., pentru că atunci N și M pot fi confundate, ceea ce este inacceptabil. Desigur, se poate folosi întotdeauna pronunția de bază a lui N și M.
R este, de obicei, alveolar (rulat R, vârful limbii vibrează împotriva palatului chiar în spatele dinților), dar nu depinde/contează cu adevărat unde în gură se produce sunetul. De exemplu, velarul R (spatele limbii împotriva palatului moale) este o alternativă perfect potrivită. Este important pentru R, că trebuie să fie vibrant. Deci, de asemenea, velar R ar trebui să fie "rulat", ceea ce înseamnă că uvula/uvula palatina vibrează împotriva limbii. R trebuie să fie pronunțat în mod egal vibrând peste tot în cuvânt. De exemplu, în rivero, cele două R ar trebui să fie pronunțate identic/la fel. Se folosesc și alte tipuri de sunete R, și acestea sunt bine acceptate în practică. Cu toate acestea, asigură-te/fii atent că sunetul R nu poate fi confundat cu alte consoane sau cu una dintre cele cinci vocale.
Lungimea consoanelor in Esperanto este complet nesemnificativă. Se poate pronunța după propriul gust lung, mediu sau scurt